INTERVIU EXCLUSIV Flavius Stoican: „Nu mă tem de Steaua, dar sunt realist. Vom încerca să le facem față”

Redactor:
Florin Marian
INTERVIU EXCLUSIV Flavius Stoican:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Flavius Stoican are 37 de ani și șansa de a readuce Dinamo în prim plan, acolo unde îi este locul.
  • Nu se bucură de condițiile pe care, de exemplu, Reghecampf le are la Steaua (jucători scumpi, bani investiți în vitaminizare și monitorizare, etc), dar nici nu se vaită.

Tehnicianul dinamovist a acceptat fără să stea pe gânduri o discuție despre modul în care s-au prezentat elevii săi în această iarnă și nu a evitat nicio întrebare.

Sunteți mulțumit de ceea ce oferă jucătorii la meciuri și antrenamente?
Pe mine mă interesa ca ei să acumuleze din punct de vedere fizic, chiar dacă se adună o stare de oboseală în aceste zile. Și e normal să fie așa atâta timp cât se lucrează bine. Odată cu apropierea campionatului, antrenamentele se vor schimba puțin, o să le dăm mai mult mingea, vom pune accent și pe tactică. Bine, jucătorii mai vociferează când sunt antrenamente tari, dar ei știu că e spre binele lor ceea ce fac.

Pare ca o explicație după ce Golanski a spus că Dinamo bubuie mingea. Te-a deranjat?
Am luat partea bună a criticilor venite dinspre Golanski. Am văzut ce a spus. E părerea lui. Nu vreau să-i dau o replică, rămâne de văzut ce se va întâmpla atunci când o vom întâlni pe Steaua. Cu toate că rivala noastră are un avantaj în fața noastră, din punct de vedere al experienței, ei au jucat multe partide în competițiile europene.

„Și Steaua are puncte slabe”
Vă sperie experința lor în vederea meciurilor directe?
În general, nu mă tem de nimic. Dar sunt realist. Noi, în partidele cu Steaua vom încerca să le facem față. Sunt convins că dacă greșim mai puțin decât ei, o să avem câștig de cauză. I-am urmărit în două partide aici. E prematur să discut despre ceea ce vor încerca ei să joace contra noastră. Meciurile oficiale vor fi diferite de partidele amicale pe care le-au jucat aici. Steaua are însă și puncte slabe. În general, orice echipă are așa ceva, oricât de puternică ar fi ea. Dar voi vă gândiți la meciurile cu Steaua, eu la cel cu Viitorul.

Aveți cristalizat un prim „11”?
Încă nu m-am decis, dar am un nucleu de jucători pe care mă bazez. Mai sunt atâtea antrenamente până la primul joc oficial. Oricând există posibilitatea ca un jucător pe care eu nu-l văd titular să dea un randament senzațional în partidele de verificare. Să dea trei goluri în amicale și apoi o să-l văd numărul unu pe postul lui.

Țucudean a dat două goluri deja…
Să continue așa. Bilinski a dat și el un gol.

Dar ce se întâmplă cu Rotariu, pare să fie în scădere de formă?
Din punct de vedere sportiv, niciunul dintre ei nu e acum la capacitate maximă. Când va începe campionatul sunt convins că Rotariu va fi în formă ca anul trecut. S-a adunat și o stare de oboseală. E normal să nu aibă acum un randament foarte bun. Nu sunt disperat să îmi arate aici tot ce poate. Sunt mulțumit de el cum se prezintă la antrenamente. Rotariu e printre primii jucători la acest capitol. E jucătorul care a dus toate antrenamentele cap coadă fără nicio problemă medicală. Mai apar tendinite, anumite lovituri inerente, dar el a rezistat. Jucătorii care fac un cantonament de la început până la sfârșit sunt foarte importanți pentru mine.

„Iau sfaturi de la Mircea Lucescu pentru că e prea mare ca antrenor”
Vă folosiți de GPS pentru monitorizarea jucătorilor, care sunt concluziile?
Fizic am înregistrat rezultate bune, conform datelor furnizate de acest sistem de monitorizare. Într-un meci oficial, o echipă aleargă cam 10 kilometri, iar mulți dintre jucătorii noștri au jucat doar câte o repriză și au alergat 4-5 kilometri. Deci e bine. Doi jucători s-au evidențiat în urma acestor testări făcute în meciurile cu chinezii și ucrainenii. Rus și Filip. Ei au fost peste ceilalți din punct de vedere fizic.

Mai vine, pleacă un jucător?
În momentul de față, acesta e lotul. Acum nu mai sunt discuții, dar niciodată să nu spui niciodată.  

Dumneavoastră, Dan Petrescu, Reghecampf, Contra aveți ceva în comun…
Da, toți am fost fundași dreapta și acum suntem antrenori la echipe cunoscute, cu suporteri mulți. E o simplă coincidență. Am ajuns să antrenăm unele dintre cele mai importante echipe din România, plus Dan Petrescu care este peste noi ca experiență.

Cu Mircea Lucescu vă consultați?
Da, vorbesc cu el și îi cer sfaturi. E normal. Am colaborat bine și la Șahtior. Țin cont de ceea ce spune pentru că, pur și simplu, e prea mare. Dar aici, la echipă, mă ajută foarte mult secunzii mei: Mateuț, Silviu Ioan, Nazzareno și Vlad Marian, cărora le mulțumesc.

„Câinii” revin duminică în România

Dinamo va rămâne în cantonamentul din Spania până pe 9 februarie și „câinii” vor mai disputa până atunci încă două partide de verificare. Pe 6 februarie, de la ora 19:00, Dinamo va da piept cu trupa suedeză IFK Goteborg, iar pe 8 februarie, elevii lui Flavius Stoican vor întâlni formația Benfica Luanda, din Angola.

Meciurile disputate până acum de Dinamo în cantonamentul din Spania:

  • Dinamo – Korona Kielce (Polonia) 2-1
  • Dinamo – Dinamo Kiev (Ucraina) 1-3
  • Dinamo – Guangzhou (China) 2-0

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×